miercuri, 25 mai 2011

Ion Vlădoiu

Atacantul român şi-a început cariera de fotbalist la formaţia CSŞ Aripi Piteşti. De la formaţia unde şi-a petrecut iniţierea în fotbal, Vlădoiu a fost transferat de simbolul oraşului Piteşti, FC Argeş. La data de 31 octombrie 1987, Vlădoiu debuta în Divizia A, într-un meci împotriva Oţelului. În perioada de transferări din iarna anului 1991, Vlădoiu a fost cedat de clubul piteştean la Steaua Bucureşti. A câştigat alături de Steaua un titlu de campion al României, în sezonul 1992-1993, şi a disputat în această primă perioadă în care e evoluat la formaţia roş-albastră 77 de meciuri, înscriind 24 de goluri. A plecat, în pauza de iarnă a următorului sezon, la una din marile rivale ale Stelei, Rapid Bucureşti. A jucat timp de un an şi jumătate pentru formaţia de sub podul Grant, timp în care a evoluat în 44 de meciuri (a lipsit în doar un singur meci) şi a înscris un număr de 22 de goluri. S-a întors la Steaua în anul 1995, devenind golgheterul campionatului alături de formaţia care avea să câştige Liga 1 în acel sezon 1995-1996. La sfârşitul campionatului, după un obicei al acelor ani, s-a transferat în străinătate. Destinaţia sa a fost formaţia de primă ligă din Germania 1.FC Koln, care a plătit în schimbul atacantului suma de 800.000 de dolari. A evoluat în atacul formaţiei din Koln alături de austriacul Toni Polster şi a bifat 51 de prezenţe în Bundesliga, marcând 10 goluri. Retrogradarea Koln-ului a însemnat revenirea în ţară a lui Vlădoiu, care nu s-a întors nici la Steaua, nici la Rapid, ci la marea rivală a acestor două cluburi, Dinamo Bucureşti. Timp de un an jumătate, cât a stat în Ştefan cel Mare, Vlădoiu a evoluat în 36 de meciuri şi a înscris 26 goluri. A revenit în iarna anului 2000 în Germania, de data aceasta în 2.Bundesliga, ligă pe care o evitase prin transferul de la Koln la Dinamo. Echipa la care a evoluat timp de un an s-a numit Kickers Offenbach, iar jucătorul român a disputat un număr de 15 partide şi a înscris 5 goluri pentru formaţia de pe Main. A revenit în România în 2001, pentru a juca, pentru a treia oară, la Steaua. După ce a evoluat în 15 meciuri pentru echipa din Ghencea şi şi-a mai trecut în palmares 10 goluri în Liga 1, Vlădoiu s-a întors la clubul care l-a lansat în fotbalul mare, FC Argeş. Încă 16 meciuri în prima divizie din România şi 8 goluri pentru Vlădoiu, care avea să plece la finele sezonului la FC Universitatea Craiova. După o scurtă experienţă la Craiova, formaţie pentru care a marcat doar două goluri în 13 meciuri, s-a întors la FC Argeş, unde a mai evoluat în 16 meciuri, de data aceasta fără să mai marcheze niciun gol. Cariera şi-a încheiat-o în Liga a doua din România, la UTA din Arad, unde a evoluat în 3 meciuri şi a marcat un gol.

marți, 3 mai 2011

Bogdan Stelea

Bogdan Gheorghe Stelea (n. 5 decembrie 1967, București) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990, 1994 și 1998. Primul club la care a jucat a fost Dinamo București, în sezonul 2008-2009 a jucat pentru FC Brașov. În prezent este antrenor secund la Echipa națională de fotbal a României.